Drepturile si Indatoririle Parintesti

In ceea ce îl priveşte pe soţul minor care a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei lovită de nulitate, în doctrină s-a arătat că acesta  va pierde capacitatea deplină de exerciţiu, întrucât capacitatea nu se pierde decât în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege (art. 6 din Decretul nr. 31/1954) iar legea nu prevede nicăieri că minorul de bună credinţă care a dobândit capacitate deplină prin căsătorie şi care a beneficiat un timp îndelungat de ea o pierde apoi ca urmare a desfiinţării căsătoriei[1] . în consecinţă, ocrotirea nu reîncepe să fie exercitată în privinţa lui .

Condiţia ca persoana să nu fi împlinit vârsta de 18 ani şi cea ca respectiva persoană să nu fi dobândit capacitate deplină de exerciţiu pentru a avea calitatea de copil sunt reglementate atât de art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 cât şi cele ale art. 3 lit. g) din Legea nr. 273/2004. numai că acest din urmă articol nu cere ca aceste două condiţii să fie îndeplinite cumulativ, aşa cum prevede art. 4 lit. a) din din Legea nr. 272/2004. în doctrină s-a arătat că este corectă semnificaţia juridică dată noţiunii de copil de prevederile art. 4 lit. a) din din Legea nr. 272/2004 care, impunând îndeplinirea cumulativă a celor două condiţi, are în vedere persoana minoră necăsătorită, adică pe minorul fără capacitate deplină de exerciţiu, spre deosebire de art. 3 lit. g) din Legea nr. 273/2004 care, referindu-se alternativ la cele două condiţii, are în vedere, deopotrivă, persoana minoră necăsătorită, adică pe minorul fără capacitate deplină de exerciţiu, cât şi persoana minoră căsătorită, respectiv minorul cu capacitate deplină de exerciţiu’.

Noţiunea de copil cuprinde copilul clin căsătorie, copilul din afara căsătoriei, precum şi copilul adoptat, ocrotirea având acelaşi conţinut pentru fiecare dintre aceştia.

[1]  Al. Bacaci, V.-Cl. Dumitrache, C. Ilageaiui. Dreptul familiei, Curs universitar, ed. 4, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 55.