Contractul de Asigurare

Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, defineşte distinct activitatea de asigurare de operaţiunea

Observăm că legiuitorul, pentru definirea operaţiunii de asigurare, apelează la două principii fundamentale în această materie, principiul mutualităţii şi principiul indemnizării[1].

Constituirea fondului comun şi dispersia riscului sunt elementele-cheie ale tehnicii asigurării. Prin constituirea unei comunităţi de risc se realizează o dispersie a riscului între asiguraţii care solicită protecţie din partea aceluiaşi asigurător.[2]

Scopul asigurării este de a combate efectele adverse ale riscului şi de a asigura o adevărată protecţie financiară. Observăm, din cele expuse mai sus, că acest deziderat se realizează prin aplicarea principiului mutualităţii şi dispersia riscului. Riscul planează asupra noastră pretutindeni şi permanent, însoţind orice activitate pe care o desfăşurăm, orice bun pe care îl dobândim pe parcursul întregii vieţi. Mai mult, sănătatea şi chiar viaţa noastră pot fi afectate oricând de evenimente nefericite pentru noi şi cei din jurul nostru.[3]

Asigurarea a apărut astfel din nevoia acută de protecţie pe care o resimte omul în faţa unor evenimente pe care nu le poate prevedea şi nici nu le poate depăşi exclusiv prin forţe proprii. Privit izolat, omul este foarte vulnerabil, fapt care îl menţine într-o stare de insecuritate care, moral, este penibilă, iar economic, este nefastă[4].

[1]   C. Ilieseu, Legea nr. 32/2000 – noua reglementare în materia asigurărilor, în Juridica nr. 3/2000, p. 102.

[2]  Cu privire la aspectul statistic şi compensarea riscurilor în mutualitate, i. Tosetti, The Be har, M. Fromenteau, S. Menart, Assurance, Comptabilite, Reglementation, Actuariat, 2e ed., Economica, Paris, 2002, p. 18-19.

[3]   I. Sferdian, op. cit., p. 14.

[4]   Y. Lambert-Faivre, op. cit., p. 35.

 

Download Referat 7