În opinia noastră, termenul „căsătorie” poate fi analizat sub cel puţin cinci aspecte, şi anume: drept fundamental de natură civilă al bărbatului şi femeii ajunşi la vârsta nubilă; act juridic civil sui-generis; ceremonie laică sau religioasă, care însoţeşte şi, respectiv, succede actul juridic al căsătoriei; starea juridică a soţilor în timpul căsătoriei; instituţie juridică randa mentală a dreptului familiei.

            Căsătoria ca drept fundamental de natură civilă

După cum s-a mai precizat în cuprinsul lucrării, unele acte normative internaţionale se referă explicit la dreptul bărbatului şi al femeii de a se căsători şi de a întemeia, astfel, o familie. Evocăm, şi în acest context, următoarele:

–           Art. 16 paragr. 1 teza I din Declaraţia universală a drepturilor omului, potrivit căruia, cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul şi femeia, fară nicio restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie (s.n.);

–           Art. 23 paragr. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în: temeiul cărora dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie este recunoscut bărbatului şi femeii, începând de la vârsta nubilă (s.n.);

–           Art. 12 din Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora, începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept (s.n.);

–           Paragr. 1 teza I din preambulul la Convenţia O.N.U. privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor, în conformitate cu care, începând cu vârsta nubilă pentru căsătorie, bărbatul şi femeia, fară nici o restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei, sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie (s.n.).