Capacitatea Civila a Persoanei Fizice

În funcţie de cetăţenia persoanelor fizice distingem între:

–           persoane fizice cu cetăţenie română;

–           persoane fizice cu cetăţenie străină;

–           persoane fizice fără cetăţenie (apatrizi).

 

Această clasificare prezintă relevanţă sub aspectul dobândirii unor drepturi civile şi al conţinutului capacităţii de folosinţă.

Legiuitorul român a optat pentru regula supunerii cetăţenilor străini şi a apatrizilor aceluiaşi regim juridic ca şi cel aplicabil cetăţenilor români, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile civile.

Este ceea ce rezultă din prevederile art. 18 alin. (1) din Constituţie, conform cărora „Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi”, dar şi din cele ale art. 27 alin. (1) NCC, care fac aplicarea textului constituţional citat în materia drepturilor şi libertăţilor civile.[1]

[1]  Dispoziţiile art. 27 alin. (1) NCC au următoarea redactare: „Cetăţenii străini şi apatrizii sunt asimilaţi, în condiţiile legii, cu cetăţenii români, în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile lor civile.

Clasificarea în discuţie interesează şi pentru determinarea legii aplicabile raporturilor juridice cu element de extraneitate în dreptul internaţional privat.

Persoanele fizice mai pot fi clasificate după domiciliul pe care-l au:

–           persoane fizice cu domiciliul în România;

–           persoane fizice cu domiciliul în străinătate.

Această clasificare are implicaţii în domeniul dreptului internaţional privat, pentru determinarea legii aplicabile raportului juridic cu element de extraneitate şi pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze litigiul, precum şi în ceea ce priveşte adopţia, schimbarea numelui, regimul investiţiilor în România etc.