Continutul Raportului Juridic Civil

De fapt, indiferent că au sau nu discernământ, potrivit art. 49 alin. (4) din Constituţie, minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 privind Codul

muncii [1]. De asemenea, art. 13 alin. (4) din Codul muncii interzice angajarea persoanelor puse sub interdicţie judecătorească.

  1. e) Nulitatea actelor juridice încheiate fără respectarea normelor privind capacitatea de exerciţiu.[2]

Art. 44 şi urm. din noul Cod civil instituie sancţiunea nulităţii relative a actelor încheiate fără respectarea cerinţelor legale referitoare la capacitatea de exerciţiu.

Astfel, în concret, potrivit art. 44 alin. (1), actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, altele decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3) şi la art. 43 alin. (3), precum şi actele făcute de tutore fără autorizarea instanţei de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt anulabile, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.

Persoana lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate invoca şi singură, în apărare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din minoritate ori din punerea sub interdicţie judecătorească, conform art. 44 alin. (2).

Practic, această normă instituie o excepţie de la principiul potrivit căruia nimeni nu poate profita de propria turpitudine ( nemoauditurpropriam turpitudinem allegans).

De asemenea, în temeiul art. 45, simpla declaraţie că este capabil să contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu înlătură anulabilitatea actului (teza I). Dacă, însă a folosit manopere dolosive, instanţa, la cererea părţii induse în eroare, poate menţine contractul atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sancţiune civilă adecvată (teza a Il-a).

[1] 161 Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii a fost publicată în M. Of. nr. 72 din 5 februarie 2003 şi republicată în nr. 345 din 18 mai 2011.

[2]   Anterior, anulabilitatea actelor încheiate de incapabil a fost reglementată de art. 25 din Decretul nr. 32/1954.

 

Download Referat 6

Competenta Teritoriala in Materie Civila

 

 

Chemarea în garanţie

 

Este reglementată de art. 60-63 C. proc. civ. ca o formă de intervenţie forţată.

Articolul 60 alin. (1) prevede că „partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte. în cazul în care ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau despăgubiri”.

Având în vedere că cel care transmite un drept este obligat să-i garanteze folosinţa sub toate formele potrivit cu natura acelui drept, legislaţia noastră procesuală reglementează prin articolele din Codul de procedură civilă menţionate, chemarea în garanţie.

Garanţia poate să reiasă din lege (în materia vânzării, schimbului, mandatului, cesiunii de creanţă             etc.) sau din contractul încheiat de părţi.

În cazul în care prin acţiunea în instanţă este contestată o convenţie indiferent de motivul acestei contestări, chemarea în proces a ambelor părţi este absolut necesară, întrucât actul atacat, expresie a aceleiaşi voinţe, nu poate să fie valabil pentru una din. părţi şi nevalabil pentru cealaltă.

Ne chemarea în proces a uneia dintre părţile actului, nu poate fi înlăturată prin chemarea ei în garanţie. Pe de altă parte, finalitatea cererii de chemare în garanţie este diferită de aceea a cererii principale, urmărindu-se rezolvarea în cadrul aceluiaşi proces şi a raportului juridic dintre pârât şi chematul în garanţie.

Aşa de exemplu, dacă cumpărătorul unui bun imobil este chemat în judecată de c persoană care revendică acel bun. acesta poate chemă în garanţie pe vânzător  şi în cazul în care cererea reclamantului este justificată şi se admite să fie despăgubit.

 

Scopul cererii de chemare în garanţie este dublu“:

–           permite chematului în garanţie să-şi administreze probele ce le consideră necesare,delegaţia de garanţie devenind activă;

–           dacă garantul pierde procesul, prin aceeaşi hotărâre instanţa va admite şi cererea de .chemare    În garanţie, soluţionând în acest fel ambele cereri.

Cererea de chemare în garanţie se soluţionează odată cu cererea principală. Dacă cererea principală a fost admisă, va fi admisă şi cererea de chemare în garanţie şi invers.

Soluţia cu privire la cererea de chemare în garanţie (dependentă de soluţia dată cererii principale), influenţează modul de soluţionare a căilor de atac şi judecata în fond după casare. Aşa de exemplu, apelul declarat de chematul în garanţie, repune în discuţie şi cererea principală. Dacă ambele cereri au fost respinse însă se admite apelul reclamantului şi judecându-se fondul se admite cererea principală, instanţa va soluţiona şi cererea de chemare în garanţie, întrucât altfel hotărârea instanţei este susceptibilă de revizuire potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Download Referat 4

Competenta Teritoriala

Noţiunea şi enumerarea caracterelor – prin raport juridic civil se înţelege relaţia socială, patrimonială sau nepatrimoniale, reglementată de norma de drept civil.

Raportul juridic civil prezintă trei caractere, şi anume:

–           este un raport social;

–           este un raport voliţional;

–           părţile au poziţia de egalitate juridică.

 

Caracterul social al raportului juridic civil –          Raportul de drept civil, ca orice raport juridic, este un raport social, adică un raport ce se stabileşte între oameni, priviţi fie în calitate de subiect individual, fie în calitate de subiect colectiv.

Conţinutul caracterului social al raportului juridic civil necesită două precizări.

În primul rând, prin reglementarea relaţiei dintre oameni de către norma de drept civil, această relaţie nu îşi pierde trăsătura sa primordială, anume de a fi relaţie socială.

În al doilea rând, norma de drept civil se adresează numai conduitei oamenilor, chiar şi atunci când această conduită ar fi în legătură cu anumite lucruri (bunuri). Prin urmare, atunci când se vorbeşte despre „regimul juridic al bunurilor”, în realitate, se are în vedere conduita oamenilor (ei între ei) cu privire la lucruri.

Menţionăm totuşi că a fost exprimat şi punctul de vedere potrivit căruia dreptul subiectiv civil real creează un raport  imediat şi direct între un lucru şi o persoană.111 însă, chiar şi în literatura de specialitate mai veche s-a precizat că nu este exact să se afirme că dreptul real este un drept asupra unui lucru, deoarece, ţinând cont de faptul că orice drept subiectiv este însoţit de o obligaţie civilă corespunzătoare, ar însemna că şi lucrul, la rândul lui, are obligaţii faţă de om[1].

[1] M.A. DUMITRESCU, op. cit., p. 472-473.

Download Referat 3

 

 

Clasificarea Bunurilor Obiect Juridic a Raportului Civil

Criteriul după care se face această clasificare este natura conţinutului drepturilor subiective civile.

Dreptul nepatrimonial (numit şi drept personal nepatrimonial) este acel drept subiectiv al cărui conţinut nu poate fi exprimat în bani.

Drepturile nepatrimoniale pot fi împărţite în trei categorii:

–           drepturi care privesc existenţa şi integritatea fizică sau morală ale persoanei (dreptul ia viaţă, dreptul la sănătate, dreptul la onoare sau la reputaţie, dreptul la demnitate etc.);

–           drepturi care privesc identificarea persoanei (dreptul la nume, dreptul la pseudonim, dreptul la domiciliu, dreptul la reşedinţă, dreptul ia stare civilă – pentru persoana fizică; dreptul la denumire, dreptul la sediu, dreptul la naţionalitate, dreptul la cont bancar etc. – pentru persoana juridică);

–           drepturi decurgând din creaţia intelectuală (în măsura în care nu sunt patrimoniale).

Precizăm că, în concepţia potrivit căreia dreptul familiei nu este o ramură de drept distinctă de dreptul civil, ci doar o parte a acestuia, urmează a se reţine şi o a patra categorie de drepturi subiective civile nepatrimoniale, anume: drepturile (ne evaluabile pecuniar) ce formează conţinutul raporturilor de familie.

Download Referat 1

Cheltuielile de Judecata

În accepţiunea comună, prin cheltuieli de judecată se înţelege suma de bani pe care este obligată să o plătească, pe baza unei hotărâri judecătoreşti, partea care a pierdut un proces părţii care a câştigat procesul[1].

Această definiţie se raportează doar la momentul de final al procesului civil.

Într-o imagine de ansamblu a procesului civil, cheltuielile de judecată reprezintă sumele de bani pe care părţile le avansează în timpul şi în legătură cu procesul civil.

La finalul procesului, cele care interesează sunt cheltuielile de judecată ale persoanei care a câştigat procesul, constând în sumele de 3ani pe care este obligată să le plătească acesteia, pe baza unei hotărâri judecătoreşti, partea care a pierdut procesul.[2]

Stricto sensu, privind însuşi procesul civil doar prin prisma fazei procesuale a judecăţii, cheltuielile de judecată vor fi reprezentate de: cheltuieli avansate numai de părţi şi doar în faza de judecată a procesului civil.

Accepţiune lato sensu – Dacă apreciem însă că procesul civil se finalizează doar odată: u executarea hotărârii judecătoreşti, în cazul în care această executare -a realizat în mod silit prin apelarea la un executor judecătoresc, atunci: cheltuielile de judecată lato sensu vor presupune şi: cheltuieli avansate le părţi în faza de executare a procesului civil.[3]

Dacă ne raportăm şi la cele prezentate în capitolul IV al Titlului I Cheltuielile avansate de ordonatori de credite), dacă luăm în calcul şi situaţiile în care cheltuielile sunt avansate de stat în cadrul ajutorului public acordat unei părţi litigante, fie în faza de judecată, fie în faza de executare a procesului civil, vom observa că putem fi îndreptăţiţi să încadrăm în categoria cheltuielilor de judecată şi: cheltuieli avansate şi de alte persoane în orice fază a procesului civil.

[1]   Dicţionar explicativ al limbii române, ed. a ll-a, Universul Enciclopedic, Bucureşti, 1996.

[2] Viorel Mihai Ciobanu  Noul şi vechiul cod de procedură civilă, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2012,p.153

[3] Mihaela Tăbârcă, Gheorghe Buta, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat Universul Juridic, Bucureşti 2007,p.152

Cererea de Chemare in Judecata

 

Având în vedere că prin instituirea obligaţiei prevăzută de art. 112 pct. 1 teza a – II – a C. proc. Civ. S-a urmărit reducerea duratei procesului, apreciez că textul se aplică şi reclamantului persoană juridică .

Identificarea părţilor prin aceste aspecte prezintă importanţă sub mai multe aspecte:

– sunt stabilite limitele cadrului procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la păţi;

– se verifică dacă la data sesizării instanţei acestea aveau capacitate şi calitate procesuală;

– se determină competenţa instanţei;

– se determină locul unde se va face comunicarea actelor de procedură

 

 

Numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces,iar,în cazul reprezentării prin avocat,numele acestuia şi sediul profesional;

 

Art. 112 pct. 2 C. proc. Civ. Are în vedere situaţia în care cererea de chemare în judecată este făcută de altcineva decât titularul dreptului dedus judecăţii,adică de un reprezentant(convenţional sau legal) al titularului, precum şi situaţia în care cererea este îndreptată împotriva reprezentantului unei persoane fizice sau juridice.

Trebuie deci ca în cerere să se indice atât reprezentantul,cât şi reprezentatul. Considerăm că se are în vedere nu numai reprezentarea per-soanelor fizice sau juridice prin alte persoane,ci şi reprezentarea intereselor individuale sau colective prin persoane cărora acele interese nu le sunt totuşi destinate,deci atunci când legea acordă exerciţiul dreptului la acţiune unor persoane ce nu sunt titulare ale dreptului subiectiv civil care se urmăreşte a fi valorificat.

Dacă reprezentantul nu îşi arată această calitate în cererea pe care o face,el este presupus că lucrează în nume propriu,sancţiunea fiind aceea că el nu va mai putea să pretindă ulterior,în instanţă,că lucrează ca reprezentant, iar cererea de chemare în judecată se va respinge ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă,deoarece reclamantul nu este titularul dreptului subiectiv civil dedus judecăţii.

Cerinţa indicării în cerere a calităţii persoanei care lucrează pentru titularul dreptului se aplică şi în cazul asistării minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă,deoarece cererea se face personal de către minor,dar se semnează nu numai de către acesta,ci şi de către persoana chemată de lege să îl asiste(părinţii,tutore sau curator),astfel încât în cerere trebuie să se pre-cizeze calitatea de ocrotitor legal.

Capacitatea de a Incheia Actul Juridic Civil

Prin condiţiile actului juridic civil vom înţelege acele componente care ebuie sau pot să intre în structura actului juridic civil, deci elementele din are este alcătuit actul juridic civil.

Subliniem că, în teoria actului juridic civil, cuvântul „condiţie” are şi o tă semnificaţie decât cea menţionată mai sus, desemnând şi o modali- ite a actului juridic civil, adică un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, 3 care depinde naşterea sau desfiinţarea actului juridic civil. De aseme- îa, în vorbirea curentă, cuvântul condiţie mai este folosit şi cu sensul de auză a actului juridic civil.         Desigur că, din contextul în care apare cuvân- I condiţie, interpretul va deduce sensul ce i se atribuie de fiecare dată.

În considerarea înţelesului polivalent al termenului „condiţie”, în doctri- i şi în jurisprudenţă, pentru desemnarea condiţiilor actului juridic civil, se eferă uneori utilizarea expresiei „elementele actului juridic civil” sau liar „cerinţele actului juridic civil”. în ceea ce ne priveşte, optăm pentru snumirea tradiţională, care, de altfel, este consacrată de legislaţia noastră, itfel, art. 1179 C.civ. foloseşte expresia „condiţiile esenţiale pentru vali- atea contractului”, art. 1246 alin. (1) C.civ. vorbeşte despre condiţiile rute de lege pentru încheierea valabilă a contractului etc.

Aspecte Generale Privind Persoanele Juridice

 

În mod indiscutabil, consiliul local nu este însă titular al dreptului de proprietate, această calitate având-o, potrivit Constituţiei şi Legii nr. 213/1998, unitatea adminis- trativ-teritorială. O lectură mai atentă a dispoziţiei art. 36, mai sus citate ne conduce la concluzia că, în realitate, consiliul local este un administrator al patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale, tot aşa cum consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale îi administrează bunurile. Faptul că Legea nr. 215/2001 nu are în vedere calitatea consiliului local de titular al dreptului real de administrare, constituit pe temeiul dreptului de proprietate publică a unităţii administrativ teritoriale, rezultă chiar din prevederile art. 36 alin. (2), lit. c), conform cărora acesta administrează, atât domeniul public cât şi domeniul privat al comunei sau oraşului. Numai bunurile proprietate publică pot forma însă obiect al dreptului real de administrare, ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere sensul comun al noţiunii de „administrare”.

Consiliul local nici nu are un scop propriu, ci pe acela de a rezolva treburile publice, în condiţiile legii [art. 23 alin. (2) din Legea nr. 215/2001]. El acţionează în interesul colectivităţii locale, care sunt formate din totalitatea locuitorilor unei unităţi administrativ-teritoriale [art. 3 alin. (4) din aceeaşi lege], adică din membrii care formează respectiva persoană juridică. Cu alte cuvinte, „scopul” consiliului local îl reprezintă realizarea scopului unităţii administrativ-teritoriale.

Argumentele expuse mai sus sunt aplicabile şi în cazul consiliului judeţean, care, potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean şi care, sub aspectul care ne interesează, are atribuţii similare consiliilor locale.

Aspecte Actuale ale Raspunderii Comitentilor Pentru Faptele Prepusilor

Ca instituţie juridică, răspunderea civilă poate fi definită ca un ansamblu de reguli potrivit cărora o persoană trebuie să repare prejudiciul cauzat altei persoane prin fapta sa, comisivă sau omisivă.

Cu o semnificaţie mai generală, instituţia răspunderii funcţionează în afară de dreptul civil şi în alte ramuri ale dreptului cum ar fi: dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul muncii, dreptul constituţional, dreptul internaţional, etc. Este firesc să fie aşa, deoarece problema răspunderii se ridică oriunde întâlnim o activitate omenească, ca o sancţiune generală a tuturor normelor de conduită, inclusiv a tuturor normelor de drept.

Răspunderea juridică, formă principală – putem spune esenţială, dacă avem în vedere eficienţa acesteia – a răspunderii sociale este prezentă la rândul ei, în diferite ramuri de drept; raportându-se la anumite norme de conduită în societate, răspunderea juridică este organic legată de stat şi drept.

Făcând parte dintr-un tot – răspunderea socială – răspunderea juridică este supusă unei influenţe puternice din partea celorlalte forme ale răspunderii sociale.

Din caracterul de generalitate şi multilateralitate al răspunderii sociale derivă caracterul de omniprezenţă al răspunderii în drept; dacă existenţa unei colectivităţi implică, în mod necesar, anumite norme de conduită şi deci, totodată, o răspundere, este cu atât mai firesc ca normele juridice să fie însoţite de sancţiune, deci de răspundere, iar instituţia răspunderii să fie plasată în centrul fiecărei ramuri de drept.

În realitate, răspunderea nu îmbracă numai forma juridică. Ea poate fi întâlnită şi sub alte forme, ca de exemplu: răspunderea morală sau răspunderea politică, fiecare având caracteristici şi conţinuturi distincte. În ciuda unor trăsături comune pe care le au, răspunderea juridică se deosebeşte de răspunderea morală, aşa cum cele două fenomene de suprastructură – dreptul şi morala – se disting unul de altul.

Deosebirea fundamentală dintre normele morale şi cele juridice constă în faptul că primele nu sunt stabilite prin acte care să emane de la un organ statal şi nici nu sunt garantate prin forţa coercitivă a statului; ele se formează în practica vieţii sociale, iar garanţia respectării lor constă în forţa lor de convingere, în atitudinea opiniei publice şi în măsurile de influenţare socială[1].

[1] I. M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa – op. cit., pag 13.

Actele de Procedura si Termenele Procedurale

Actele de procedură sunt indispensabile activităţii procedurale, la fel de importante ca şi părţile în proces. Dacă părţile sunt o premisă necesară a procesului, exerciţiul acţiunii civile se realizează numai prin intermediul unui act de procedură ( cererea de chemare în judecată ) încheindu-se tot prin acest tip de acte.

Actele de procedură impulsionează soluţionare procesului civil şi determină pronunţarea unei decizii definitive asupra litigiului. Acestea reprezintă mijloace prin intermediul cărora părţile îşi exercită drepturile şi-şi îndeplinesc obligaţiile procesuale.

Actele de procedură sunt o specie a actelor juridice, dar nu se particularizează de acestea prin scopul lor, cadrul în care sunt aduse la îndeplinire şi întocmirea lor de diferiţi subiecţi de drept, cu respectarea unor cerinţe care diferă de la o categorie de acte la alta.

Importanţa actelor de procedură este incontestabilă, activitatea procedurală neputând fi concepută. Astfel, exerciţiul acţiunii civile se realizează prin intermediul unui act procedural numit cererea de chemare în judecată, iar procesul civil se finalizează tot printr-un act procedural care este hotărârea.

De o importanţă particulară sunt actele scrise ale participanţilor procesuali. Acestea fixează mai bine elementele judecăţii şi cadrul dezbaterilor, ceea ce permite şi exercitarea unui control judiciar eficient asupra hotărârilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti inferioare.

Drepturile si Indatoririle Parintesti

In ceea ce îl priveşte pe soţul minor care a fost de bună credinţă la încheierea căsătoriei lovită de nulitate, în doctrină s-a arătat că acesta  va pierde capacitatea deplină de exerciţiu, întrucât capacitatea nu se pierde decât în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege (art. 6 din Decretul nr. 31/1954) iar legea nu prevede nicăieri că minorul de bună credinţă care a dobândit capacitate deplină prin căsătorie şi care a beneficiat un timp îndelungat de ea o pierde apoi ca urmare a desfiinţării căsătoriei[1] . în consecinţă, ocrotirea nu reîncepe să fie exercitată în privinţa lui .

Condiţia ca persoana să nu fi împlinit vârsta de 18 ani şi cea ca respectiva persoană să nu fi dobândit capacitate deplină de exerciţiu pentru a avea calitatea de copil sunt reglementate atât de art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004 cât şi cele ale art. 3 lit. g) din Legea nr. 273/2004. numai că acest din urmă articol nu cere ca aceste două condiţii să fie îndeplinite cumulativ, aşa cum prevede art. 4 lit. a) din din Legea nr. 272/2004. în doctrină s-a arătat că este corectă semnificaţia juridică dată noţiunii de copil de prevederile art. 4 lit. a) din din Legea nr. 272/2004 care, impunând îndeplinirea cumulativă a celor două condiţi, are în vedere persoana minoră necăsătorită, adică pe minorul fără capacitate deplină de exerciţiu, spre deosebire de art. 3 lit. g) din Legea nr. 273/2004 care, referindu-se alternativ la cele două condiţii, are în vedere, deopotrivă, persoana minoră necăsătorită, adică pe minorul fără capacitate deplină de exerciţiu, cât şi persoana minoră căsătorită, respectiv minorul cu capacitate deplină de exerciţiu’.

Noţiunea de copil cuprinde copilul clin căsătorie, copilul din afara căsătoriei, precum şi copilul adoptat, ocrotirea având acelaşi conţinut pentru fiecare dintre aceştia.

[1]  Al. Bacaci, V.-Cl. Dumitrache, C. Ilageaiui. Dreptul familiei, Curs universitar, ed. 4, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, p. 55.

Casatoria Notiune Conditii de Fapt Conditii de Drept

În opinia noastră, termenul „căsătorie” poate fi analizat sub cel puţin cinci aspecte, şi anume: drept fundamental de natură civilă al bărbatului şi femeii ajunşi la vârsta nubilă; act juridic civil sui-generis; ceremonie laică sau religioasă, care însoţeşte şi, respectiv, succede actul juridic al căsătoriei; starea juridică a soţilor în timpul căsătoriei; instituţie juridică randa mentală a dreptului familiei.

 

            Căsătoria ca drept fundamental de natură civilă

 

După cum s-a mai precizat în cuprinsul lucrării, unele acte normative internaţionale se referă explicit la dreptul bărbatului şi al femeii de a se căsători şi de a întemeia, astfel, o familie. Evocăm, şi în acest context, următoarele:

–           Art. 16 paragr. 1 teza I din Declaraţia universală a drepturilor omului, potrivit căruia, cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul şi femeia, fară nicio restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie (s.n.);

–           Art. 23 paragr. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în: temeiul cărora dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie este recunoscut bărbatului şi femeii, începând de la vârsta nubilă (s.n.);

–           Art. 12 din Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora, începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept (s.n.);

–           Paragr. 1 teza I din preambulul la Convenţia O.N.U. privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor, în conformitate cu care, începând cu vârsta nubilă pentru căsătorie, bărbatul şi femeia, fară nici o restricţie în privinţa rasei, cetăţeniei, sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o familie (s.n.).

Conservarea Biologica a Rezervatiei Naturale

O scurta, dar coprehensiva lista a realizărilor Fazei I a proiectului este disponibila in Anexa 1.

Datorita rezultatelor si experienţei primului proiect, opinia Consultantului este ca aceasta a doua faza sa fie văzuta ca o continuare logica si necesara a primei faze.

Având in vedere ca Faza I ar putea fi caracterizata ca o reabilitare bazala a structurilor fizice de pe Ceahlău, alcătuirea unui set principal de informaţii ca si iniţierea unei conduite de îngrijire a vieţii biologice pe Ceahlău, aceasta a realizat intr-adevar o cooperare intre instituţiile guvernamentale si neguvernamentale, ca si intre indivizi. Astfel, proiectul a devenit nu numai un proiect, ci si un proces. A doua faza ar putea fi văzuta ca o continuare a acestui proces, cu scopul de a stabili structuri instituţionale care sa poată asigura îngrijirea rezervaţiei biologice din RNC.

Consultantul prevede ca (a) acest proces isi va găsi forţa motrice (ex: sa ofere sprijin acestui proces) prin implementarea unui număr definit de activităţi, si (b) activităţile identificate sunt prin ele insele importante pentru asigurarea unui management de îngrijire a RNC, si de asemenea sunt continuări logice ale activităţii implementate de-a lungul Fazei I.

Deoarece Faza I a Proiectului si-a împlinit majoritatea obiectivelor tehnice, implementarea acestei faze a atras atenţia asupra unui număr de particularităţi care au fost depreciate ca valoare in dezvoltarea Parcului National Ceahlău, ca loc de protejare a naturii si de recreere publica.

Prima dintre aceste particularităţi este capacitatea si responsabilitatea de a conduce.. Derularea Fazei I a fost oarecum limitata de lipsa de experienţa in cooperarea dintre instituţii la nivel managerial.

Experimentarea Fazei I a întâmpinat de asemenea dificultăţi legate de serviciile si facilităţile Parcului, si de participarea publica la acestea. Este necesar ca actualul Serviciu de Salvare Montana (SSM) sa se asigure ca are capacitatea sa conducă si sa menţină facilităţile RNC. Este necesar ca SSM sa se autogospodareasca din punct de vedere financiar. Locurile reabilitate in Faza I trebuie menţinute, iar viitoarele locuri din parc trebuie refăcute pentru a micşora presiunea dinspre turişti si vizitatori.

Adăposturile pentru animale întâmpina probleme importante in aprovizionarea cu hrana pentru lunile friguroase ianuarie si februarie. Din aceasta cauza, animalele vor caută hrana in afara parcului, ceea ce reprezintă un pericol pentru satele învecinate. Prin urmare, animalele sunt in pericol de a fi impuscate, după cum s-a întâmplat si iarna trecuta cu doi lupi. Deoarece sunt anumite specii slab reprezentate (urs, lup, porc mistreţ, si faimoasa capra neagra pe cale de dispariţie), Proiectul prevede nevoia de a asigura o suplimentare cu provizii de hrana pentru animale pe timpul iernii.

Faza I a întrevăzut anumite particularităţi ale RNC. Datorita acestui lucru, este nevoie ca pe viitor sa se realizeze publicitate si materiale informative speciale legate de speologia si geologia unica a Parcului.

Mai mult, datorita creşterii calităţii facilitaţilor turistice din RNC (realizata in Faza I), este necesar sa se pregătească si sa se implementeze un plan turistic naţional (local) si internaţional comprehensiv pentru RNC.

 

Analiza de Impact Asupra Mediului la Exploatarea Miniera

E.M. Şuior, în exploatare, utilizează metoda de exploatare cu surpare în subetaje joase cu înălţimea de 11,0 m, această metodă fiind generalizată, date fiind condiţiile de zăcământ.

Zăcământul este împărţit în subetaje de 11,0 metri, ce se deschid prin galerii transversale de 80 – 90 metri, executate prin acoperişul filonului. Pe direcţia est – vest se execută galerii direcţionale pe acoperiş. În filon se execută de asemenea, galerii direcţionale până în contactele nord – vest. În capătul galeriilor transversale se execută spaţii de degajare până în perne de protecţie. Exploatarea se face în retragere din contact către galeria direcţională şi din extremităţi spre galeria de legătură perforând evantaie.

Perforarea evantaielor se face cu ajutorul cărucioarelor de perforat C.P.E. – 1 P. La operaţia de împuşcare se utilizează dinamita D – ll şi capse electrice cu microîntârziere.

Evacuarea minereului se face cu ajutorul maşinilor de încărcat M.I.S. – 1P sau cu încărcătoare frontale tip WAGNER, până la rostogolul central de panou, apoi gravitaţional la orizontul de transport în autobasculante şi la R.C.M. – 1.

Pilierii intercamerali proiectaţi sunt de 6 metri. Dirijarea presiunii miniere se face prin surparea pernei de protecţie în spaţiul exploatat.

Perimetrul minier Şuior este situat în apropierea masivului Gutâi, care face parte din eruptivul nou al Carpaţilor Nordici.

În regiune se disting formaţiuni eruptive şi sedimentare aşezate prin diferite faze de regiuni tectonice. Raporturile dintre aceste formaţiuni sunt fie de superpoziţie, fie de întrepătrundere.

Sedimentul care constituie fundamentul regiunii a fost întâlnit sub forma unei borduri circulare care începe de la sud din Valea Oraşului Cavnic, continuându-se spre vest cu bancurile grezoase din vecinătatea estului Negreea, ca apoi să apară din nou spre est de Baia Sprie, până în zona Lacului Bodi, valea Săsarului prin formaţiuni marnoase, după care reapare la nord de Gutâi, în vecinătatea comunei Mara. Sedimentul este reprezentat prin formaţiuni  miocene şi pliocene.

Rocile eruptive ocupă cea mai mare parte a perimetrului şi sunt reprezentate prin andezite cuarţifere, piroxenice, andezitice, considerând ca făcând parte din al doilea ciclu vulcanic. Urmează andezitele piroxenice şi cu biotit de Gutâi, care s-ar integra în al treilea ciclu vulcanic.

De ultima fază a ciclului doi este legată o importantă fază metalografică, în legătură cu care s-au format cele mai importante zăcăminte de la Şuior, Baia Sprie, Cavnic, Dealul Crucii, Băiuţ şi Jereapăn.

Andezitele cuarţifere şi cele cu amfiboli şi piroxeni au suferit alterări hidrotermale (argiloase, sericitoase şi adularizate).